DISTRIBUIE PE FACEBOOK

Imagini șocante în județul Arad! După aproape 3 luni de căutări, cadavrul băiețelului Corbei Sebastian Ionel a fost găsit. Poliția spune că era în descompunere, într-un loc greu accesibil. Un cioban l-ar fi găsit pe copil și a sunat la 112.

”Astăzi, 3 aprilie 2021,în jurul orei 13, postul de politie Mișca din jud. Arad, a fost sesizat de către un cioban aflat în zona localității Vânători, despre faptul că în extravilanul localității, la o distanță de aproximativ 9 km, în linie dreaptă, într-un lăstăriș din apropierea unei păduri, a fost găsit cadavrul (în stare de descompunere), al unui copil.

În urma primelor verificări efectuate de polițiștii ajunși la fața locului, s-a constatat faptul că, pe câmp, într-un loc greu accesibil, se află cadavrul unui copil aflat în stare de descompunere, cu îmbrăcămintea și încălțămintea identică cu ale minorului Corbei Sebastian Ionel, dispărut de pe raza localității Vânători, în ziua de 09.01.2021.”, precizează IPJ Arad.

Sute de oameni au participat timp de mai multe săptămâni, alături de poliție și jandarmi, la căutarea micuțului, însă nu au reușit să îl găsească. Poliția a deschis un dosar penal pentru a se elucida modul în care a murit băiețelul de numai 7 ani. Se ia în calcul inclusiv pista uciderii, mai ales că este de neexplicat cum ar fi putut ajunge în locul în care a fost descoperit.

Sursa FOTO Facebook

Însă, situația este extrem de ciudată. Băiețelul fusese căutat timp de o lună pe o rază de 30 de km, cu oameni specializați și aparatură de ultimă generație. Totuși, el nu a fost găsit. Abia acum, corpul său, în stare severă de putrefacție, a fost găsit într-un lăstăriș. Ori salvatorii au trecut pe lângă el și nu l-au văzut, ori cadavrul a fost pus acolo după terminarea căutărilor, în urmă cu 2 luni.

„Un apel la 112 a sesizat poliţiştii despre prezenţa unui cadavru uman, de dimensiuni mai mici, pe un câmp între localităţile Mişca şi Vânători. Colegii de la Serviciul Investigaţii Criminale, împreună cu procurorul criminalist, sunt la faţa locului. Cadavrul urmează a fi transportat la Serviciul Judeţean de Medicină Legală Arad pentru efectuarea autopsiei şi identificare”, a anunţat IPJ Arad.

Surse din rândul anchetatorilor au declarat, pentru AGERPRES, că se merge pe ipoteza că este cadavrul lui Sebastian Corbei, însă doar prin teste ADN ar urma să fie confirmată sau infirmată această variantă. În zonă nu a fost dat dispărut alt copil.

Sebastian Corbei a fost văzut ultima dată pe 9 ianuarie, în jurul orei 16,30, la o stână de lângă localitatea Vânători. El plecase de acasă dimineaţa, la joacă în sat, ulterior alăturându-se altor copii pentru a merge la stână însoţiţi de un localnic bătrân. Mama copilului a sunat la 112 în jurul orei 19,00, pentru a anunţa dispariţia, când a constatat că acesta nu se întoarce acasă.

Pe parcursul unei luni, la căutările organizate de autorităţi, care au avut loc pe uscat şi în ape pe o rază de până la 30 de kilometri de casa copilului, au participat sute de persoane, respectiv poliţişti, jandarmi, poliţişti de frontieră, angajaţi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, pădurari şi voluntari. Au fost folosite numeroase echipamente, dar şi drone, un elicopter, câini de urmă, sonare şi maşini de teren.

În ultima săptămână a căutărilor, oprite în 9 februarie, forţele din judeţul Arad au fost sprijinite de specialişti din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române şi Institutului Naţional de Criminalistică Bucureşti, care a adus în zonă un laborator criminalistic mobil.


DISTRIBUIE PE FACEBOOK

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *