Virgil Musta, șeful Secției de Boli Infecțioase 2 de la Spitalul Victor Babeș din Timișoara, trage semnalul de alarmă și îi avertizează pe români că, de această dată, sărbătorile de iarnă nu o să mai fie ca în alți ani, iar petrecerile ținute în familie nu vor mai avea loc.Citeste mai mult

Ana Birchall, fost ministru al Justiției, lansează un atac virulent la adresa cântărețului Dan Bitmann. Reacția acesteia vine după ce artistul a fost surprins la cumpărături purtând masca de protecție. „Vaaii vaaaiii domnul poarta masca desi la TV sustinea altceva! Acesta este un exemplu de impostura, oportunism si ipocrizie… laCiteste mai mult

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a dezvăluit în direct la B1TV medicamentul „minune” care îl ține sănătos în ciuda faptului că la izbucnirea pandemiei de Covid-19, se plimbă din focar în focar. Tătaru a explicat că ori de câte ori are suspiciuni cu privire la rigoarea cu care s-ar fi protejat sauCiteste mai mult

Patriarhul Daniel a declarat marţi, la cermoniile organizate cu ocazia sărbătorii Cuviosului Dimitrie cel Nou că, în toamna anului 1989, autorităţile comuniste au interzis închinarea la sfintele moaşte, iar peste câteva luni regimul comunist a căzut. Afirmaţiile sale au fost făcute şi pe fondul restricţiilor decise de autorităţi cu privireCiteste mai mult

Raed Arafat a declarat, marţi, în cadrul videoconferinţei „Fenomenul SARS-CoV2. Gripa Sezonieră. Vaccinarea”, că presiunea pe sistemul medical în contextul numărului mare de cazuri de infecţii cu noul coronavirus continuă să crească şi încet, încet se intră în „logica medicinei de dezastre”, notează Agerpres. „Situaţia de astăzi este una pe care noiCiteste mai mult

Un șofer a fost amendat cu 1305 lei pentru că a aruncat chiștocul pe geamul mașinii. „Dumneavoastră vorbiți serios?”, l-a întrebat pe polițistul care l-a amendat. Dialogul dintre polițistă și conducătorul auto a fost redat pe pagina de Facebook a a Ministerului Afacerilor Interne. „- Bună seara! Vă rog să-miCiteste mai mult

La ceremonie au fost prezenţi ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, ministrul Muncii, Violeta Alexandru, şi primarul general ales al Capitalei, Nicuşor Dan. Traian Berbeceanu a fost numit în funcţia de prefect al municipiului Bucureşti printr-o hotărâre de guvern aprobată joi seară. Traian Berbeceanu este un om în slujba legii, iarCiteste mai mult

Mihai Margineanu sare in apararea lui Dan Bittman dupa ce acesta s-a confruntat cu un vald de critici in momentul in care a atacat furios restrictiile anti-coronavirus.  „Oameni putini, restul populatie, spunea un regretat actor candva pe la mijlocul anilor 90. Adica, ca sa inteleaga si conformistii anului 2020, suntCiteste mai mult

Ministrul Sănătății Nelu Tătaru a răspuns luni seară adversarilor politici care i-au reproșat în repetate rânduri că da vina pe populație pentru numărul mare de cazuri COVID-19. „N-am dat vina pe nicio populație. Populația n-a înțeles că suntem în aceeași luptă. Un coleg de-al dumneavoastră, într-o dimineață, mă întreba într-unCiteste mai mult

Valeriu Nicolae, candidat independent la Camera Deputatilor in Bucuresti, a realizat si CV-ul lui Gabriel Mutu, fostul primar al Sectorului 6 si actual candidat PSD pentru Senat. Nicolae prezinta zilnic cate un CV al impostorilor din Parlament si din politica. „Gabriel Mutu a fost șomer în timpul lui Ceaușescu șiCiteste mai mult