DISTRIBUIE PE FACEBOOK

O inițiativă legislativă înregistrată săptămâna aceasta la Parlament vizează modificarea legii 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public în sensul restrângerii tocmai a accesului la aceste informații prin impunerea de taxe ce pot fi stabilite arbitrar, dar și prin posibilitatea autorităților publice de a refuza oferirea de informații, lucru nepermis potrivit legii în vigoare. Printre motivele pe care autoritățile publlice le pot invoca în refuzul lor de a oferi informațiile de interes public solicitate, inițiatorii modificărilor au introdus inclusiv ”reaua-credință” a solicitantului.

Propunerea de modificare a legii 544/2001 îi aparține deputatei PSD de Dolj Eliza Mădălina Peța Ștefănescu și a fost semnată de alți trei parlamentari social-democrați, dar și de liderul deputaților PNL, Florin Roman.

Potrivit inițiativei, solicitanții de informații de interes public vor fi obligați să plătească toate costurile aferente procesării respectivelor informații: de copiere, de scanare, de anonimizare a datelor cu caracter personal, de căutare și identificare a documentelor în arhivă precum și orice alte operațiuni necesare, potrivit g4media.ro.

Mai mult, aceste costuri nu sunt aceleași peste tot, ele putând să difere de la o autoritate publică la alta sau de la o primărie la alta, deoarece inițiatorii acestor modificări propun ca fiecare entitate să aibă posibilitatea de a-și stabili propriile tarife. În prezent, potrivit legii în vigoare, solicitantul de informații de interes public, trebuie să achite doar costul serviciilor de copiere a documentelor, dacă este cazul, iar tarifele sunt unice la niveș de țară, stabilite prin hotărâre de guvern.

De asemenea, inițiativa PSD-PNL de modificare a legii 544/2001 mai prevede că, ”dacă volumul informațiilor solicitate depășește 50 de pagini, autoritatea poate refuza transmiterea acestora.”

Autoritatea sau instituția publică are dreptul să refuze motivat comunicarea informațiilor solicitate în condițiile în care aceste informații sunt solicitate cu rea-credință”, se mai arată în propunerea legislativă.

Modificările propuse de PSD și PNL la legea 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public (citește integral inițiativa legislativă):

  • Alineatul (1) al articolului 9 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
    • (1) ”ln cazul in care solicitarea de informatii implica realizarea de copii de pe documentele detinute de autoritatea sau institutia publica sau alte servicii suplimentare, costul serviciilor de copiere, de scanare, de anonimizare a datelor cu caracter personal, de cautare si identificare a documentelor in arhiva precum și orice alte operatiuni necesare este suportat de catre solicitant, in conditiile prezentei legi; daca informatiile solicitate se afla deja pe site-ul Web al institutiei, raspunsul va cuprinde doar indicarea locului unde pot fi gasite acestea, iar in cazul în care volumul informatiilor solicitate depaseste 50 de pagini, autoritatea poate refuza transmiterea acestora.
  • Dupa alinealul (2) al articolului 9 se introduc trei noi alineate, alin. (3), (4) si (5) cu urmatorul cuprins:
    • (3) Cuantumul taxei pentru serviciile prestate, respectiv actiunile desfasurate, potrivit alin. (1) al prezentului articol, va fi stabilit prin act administrativ emis, sau dupa caz, adoptat de catre organele de conducere a entitatilor prevazute la art. 2, lit. a) din prezenta lege, respectiv prin Hotararea Consiliului Local in cazul unitatilor administrativ-teritoriale, in functie de durata, complexitatea si volumul serviciilor si actiunilor ce trebuie efectuate m vederea punerii la dispozitia petentilor a informatiilor solicitate, in forma solicitata, stabilirea respectivului cuantum fiind in competenta exclusiva a autoritalilor, sau dupa caz, a organelor de conducere a institutiilor publice mai sus mentionate;
    • (4) Taxa instituita potrivit alin. (3) se va aplica si in cazul in care respectivele informatii de interes public sunt solicitate in format electronic, in condițiile in care documentele ce cuprind respectivele informatii de interes public sunt detinute doar in format scris si sunt indosariate, iar pentru a fi comunicate corespunzator si in timp util petentilor presupun activitati suplimentare de copiere, scanare, anonimizare a datelor cu caracter personal si alte activitati ce implica un volum, o complexitate, sau dupa caz, o durata mare de munca;
    • (5) Autoritatea sau institutia publica are dreptul sa refuze motivat comunicarea informatiilor solicitate in conditiile in care acestea contin date cu caracter personal ce nu pot fi anonimizate ori in conditiile in care aceste informatii sunt solicitate cu rea-credinta, incalcand dispozițiile referitoare la buna-credința prevazute in Constituție și legile in vigoare; de asemenea, in cazul in care informatiile solicitate fac trimitere la contracte care cuprind clauze confidentiale ce ar putea pune in pericol activitatea unor firme sau daca exista un proces pe rol, iar informatiile ar putea cauza uneia dintre parti in judecarea echitabila a cauzei, acestea nu se pun la dispozitia solicitantului.

Cum își justifică inițiatorii PSD și PNL propunerea de modificare a legii 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public (citește integral expunerea de motive):

  • Se efectuează activități de scanare, de anonimizare a datelor cu caracter personal, de cautare și identificare a documentelor în arhivă precum și alte operațiuni necesare, ceea ce implică un volum foarte mare de muncă care corelat cu personalul limitat duce la blocarea tuturor celorlalte activități ale autorității sau după caz instituției publice, ducând într-un final la blocarea întregii activități, personalul existent fiind în imposibilitatea exercitării corespunzătoare și în timp util a întregului amalgam de atribuții.
  • De aceste aspecte profită diverse ONG-uri și diverse persoane fizice sau postaci pe facebook, care, sub pretextui că ar fi în interesul civic, abuzează de aceste prevederi absurde în mod excesiv, urmărind punerea în dificultate a autorităților și instituțiilor publice, prin zeci de cereri, care implică punerea la dispoziția acestora a mii de pagini de documente, un volum imens de muncă, însă muncă gratis, ceea ce generează o situație excepțională la nivelul instituțiilor publice sau după caz al autorităților publice ducând practic la blocarea lor.
  • Considerăm că acest lucru este inadmisibil într-un stat de drept în care autoritățile administrației publice și instituțiile publice se consideră a fi entități de conducere care asigură exercitarea prerogativelor puterii de stat.

Foto: Deputata PSD de Dolj Eliza Mădălina Peța Ștefănescu, inițiatoarea propunerii legislative, și liderul deputaților PNL, Florin Roman, co-semnatar al inițiativei


DISTRIBUIE PE FACEBOOK

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *